Ziua Națională, în vreme de pandemie. Fără tradiționala defilare a militarilor și fără public

sursa: MApN

1 Decembrie, Ziua Națională a României, va fi marcată anul acesta prin ceremonii restrânse și fără public. În locul tradiţionalei parade militare, va fi o ceremonie oficială, fără public, organizată de Ministerul Apărării Naționale, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere și în memoria victimelor virusului SARS-CoV-2.

La ceremonia care va începe la ora 11.00 vor participa aproximativ 150 de militari. Evenimentul va putea fi urmărit și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.

”Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar Preşedintele României, Klaus Iohannis, va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune”, anunţă MApN.

La ora 18:00, la Palatul Cotroceni, are loc o ceremonie de decorare a unor personalităţi civile din domeniul medical care au contribuit la gestionarea epidemiei de COVID-19.

De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Ziua Națională a României este sărbătorită pe 1 decembrie și marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.