Poliţia Rutieră instituie restricţii de circulaţie în București, miercuri, în intervalul orar 19,00 – 22,00, atunci când va avea loc ceremonialul militar de retragere cu torţe, organizat de Ziua Armatei Române.
Miercuri, între orele 19,00 – 22,00, va avea loc un ceremonial militar de retragere cu torţe, organizat cu ocazia „Zilei Armatei Române”, pe traseul Parcul Carol I – Str. 11 Iunie – Bd. Regina Maria – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu – Bd. Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţei – Bd. Eroilor – Bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Vasile Milea – sediul Brigăzii 30 Gardă. Pentru deplasarea participanţilor, traficul rutier va fi restricţionat pe banda I de circulaţie, pe acest traseu.
De Ziua Armatei Române, statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele, marile unităţi şi unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării organizează Ziua Porţilor Deschise, activităţi cultural-artistice şi sportive, simpozioane, întâlniri cu veteranii de război, expoziţii, gale de filme, spectacole şi activităţi de îngrijire a cimitirelor şi monumentelor eroilor. În garnizoanele din ţară, la monumentele eroilor, vor avea loc miercuri, 25 octombrie, ceremonii de depuneri de coroane de flori, în memoria celor care s-au jertfit pentru patrie, potrivit MAPN.
Cetățeanul TV