Zi decisivă pentru primării și consilii județene. Plenul Parlamentului dezbate bugetul de stat pe 2018

OUG 114/2018 este o măsură foarte bună Cresc alocațiile pentru copii Moţiunea de cenzură a fost respinsă propunerile PNL lovitură coaliţiei PSD-ALDE

Plenul Parlamentului dezbate luni bugetul de stat pentru anul 2018 şi legea bugetului asigurărilor sociale. Este o zi decisivă pentru primării și consilii județene, pentru că se va stabili câți bani le vor rămâne în vistierii.

Legea privin bugetul de stat care urmează să fie supusă dezbaterii plenului reunit al Parlamentului a fost adoptată vineri seară în comisiile parlamentare de specialitate cu 17 voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”. Aleşii vor ca votul final asupra celor două proiecte de lege să fie dat în data de 21 decembrie într-o şedinţă a plenului Parlamentului..

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi la Bruxelles că analizează bugetul de stat pentru anul 2018 şi se va exprima după ce Parlamentul îl va adopta.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a criticat duminică bugetul de stat pentru anul 2018, afirmând că acesta nu creşte salariile şi pensiile românilor şi că dezbaterile parlamentare care vor avea loc săptămâna viitoare ar trebui să fie dedicate legii bugetului de stat, nu şi legilor Justiţiei. Orban a spus că nu are mari speranţe că parlamentarii vor ţine cont de îndemnul primarilor de a nu vota bugetul de stat dacă acesta nu conţine amendamentul care prevede redirectionarea integrală a impozitului pe venit către autorităţile locale.

“Vom vedea. Nu am mari speranţe în starea de legume în care se găsesc azi marea majoritate a parlamentarilor, care nu ţine cont de voinţa oamenilor, ci de ordinele lui Dragnea şi ale lui Tudose. Nu trebuie un număr foarte mare, e suficient un număr de parlamentari de maximum 20 să voteze alături de noi şi atunci amendamentele trec şi pot să treacă şi alte amendamente”, a precizat Orban.

Parlamentarii din Comisiile reunite au adoptat, vineri, un amendament la Legea bugetului de stat pe 2018 care prevede creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale de la 71,5% la 100%, pentru a compensa o diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Proiectul de buget de stat pentru anul 2018 are în vedere o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.