Un număr de 31 de cadre didactice ale Facultății de Științe Politice – SNSPA solicită Comisei de Etică a universității „examinarea detaliată și imediată” a profesorului și sociologului Marius Pieleanu, începând cu prima ședință, planificată luni, 5 august, în urma acuzațiilor grave pe care i le aduc mai multe absolvente ale facultății.
„Prezența unor abuzatori sexuali este inacceptabilă” „Inițierea cu celeritate a unei cercetări referitoare la acuzațiile aduse domnului Marius Pieleanu este la fel de necesară precum cea declanșată în privința domnului Alfred Bulai”, au transmis într-un comunicat de presă zeci de cadre didactice de la SNSPA. Totodată, acestea cer „examinarea exhaustivă și rapidă a celor două cazuri, care, conform mărturiilor din spațiul public, pot constitui abuzuri psihologice, hărțuire și violență sexuală”.
Audierea nepărtinitoare
„În acest sens, considerăm că audierea nepărtinitoare a tuturor persoanelor implicate este fundamentală. Insistăm, de asemenea, ca victimelor să li se asigure întreaga protecție de care au nevoie. În opinia noastră, Comisia trebuie să inițieze imediat o anchetă în care să clarifice acuzațiile privind potențialele abuzuri ale domnului Pieleanu”, spun foștii colegi ai sociologului Marius Pieleanu. De asemenea, aceștia consideră că „prezența unor abuzatori sexuali în comunitatea noastră academică este inacceptabilă”. „Cerem așadar conducerii universității să ia toate măsurile pentru a proteja această comunitate și a preveni comportamente toxice. Ar fi un gest de minimă sănătate morală și un semnal că într-adevăr am înțeles că există toleranță zero față de abuz, hărțuire și discriminare. Nicio cerere de întrerupere a contractului, nici măcar de încetare a relațiilor de muncă, nu poate absolvi un cadru didactic de cercetarea Comisiei de Etică”, arată cei 31 de profesori.
Cetățeanul TV