Zeci de mii de poliţişti, trimişi pe stradă în Noaptea de Înviere! Ministrul de Interne intervine

Lucian Bode, ministrul MAI
Lucian Bode, ministrul MAI

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, la începutul videoconferinţei cu prefecţii, că din 26 aprilie au început acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii pentru limitarea răspândirii COVID-19.

„Perioada pe care o traversăm va rămâne plină de provocări, de aceea vă cer mobilizare maximă pentru a gestiona cu succes misiunile care vă sunt încredinţate. Este important să colaboraţi cu autorităţile locale, cu reprezentanţii cultelor religioase, astfel încât să existe o coordonare eficientă şi susţinută pe parcursul acestei săptămâni şi să preîntâmpinăm situaţii critice. Începând de luni, 26 aprilie, la nivelul structurilor teritoriale sunt în derulare acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii, precum şi a operatorilor economici cu privire la prevederile cadrului normativ incident în vederea prevenirii şi limitării răspândirii COVID-19”, a precizat Bode.

Preventiv

Ministrul de Interne a menţionat şi care sunt efectivele care vor acţiune la manifestările religioase de Paşte.

„Măsurile de ordine şi siguranţă publică, precum şi cele de prevenire şi stingere a incendiilor vor fi asigurate de către 13.922 de efective ale MAI pentru 12.352 lăcaşe de cult unde sunt preconizate a se desfăşura manifestări religioase la care se estimează că vor participa peste 1,7 milioane de persoane. O foarte bună mobilizare este crucială pentru a depăşi cu bine această perioadă solicitantă. Aşteptările din partea cetăţenilor sunt foarte mari, presiunea căreia trebuie să îi faceţi faţă în context pandemic pe care îl traversăm este în continuare foarte mare. De aceea, vă solicit să trataţi cu profesionalism şi responsabilitate fiecare acţiune operativă. Prezenţa efectivelor MAI pe teren are în principal o componenteă preventivă, de a asigura protecţia cetăţenilor şi un climat de linişte şi ordine publică”, a transmis Lucian Bode.

CITEŞTE ŞI: ÎPS Teodosie: Sunt încântat de Klaus Iohannis. Care este legătura cu slujba de Înviere care l-a făcut să dea declarația uluitoare

Ministrul a mai transmis reprezentanţilor MAI să acţioneze cu calm şi profesionist.

„Să nu uitaţi că veţi fi repere pentru cea mai mare parte a cetăţenilor. De aceea, este important să acţionaţi proactiv, responsabil, cu calm şi în mod profesionist. În caz contrar, nu voi ezita să cer sancţionarea celor responsabili”, a mai afirmat Bode.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.