Zeci de medici de la Spitalul Județean Suceava o susțin pe șefa de la Oncologie, anchetată pentru luare de mită în formă continuată

FOTO: valelopardo/Pixabay.com
FOTO: valelopardo/Pixabay.com

Aproape 100 de medici dintr-un total de 252 care lucrează în Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava au susținut-o direct pe Anca Dumitrovici Ababneh, șefa Secției de Oncologie, anchetată penal pentru luare de mită în formă continuată.

‘ Memoriul de susținere a Ancăi Dumitrovici Ababneh a fost depus la dosar, fiind asumat prin semnătură de 95 de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava. În scrisoarea respectivă se arată că “eventualele daruri din partea pacienților, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoștință din partea acestora, luând în considerare efortul și seriozitatea depuse în salvarea vieților lor. Nu credem că poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite”, notează medicii în scrisoare. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava arată că orice pacient care oferă bani sau cadouri medicilor din sistemul medical de stat, în legătură cu asistența medicală primită, se expune pe el însuși răspunderii penale pentru infracțiunea de dare de mită. Magistrații au mai arătat că ”atențiile” către medici sunt o practică uzuală, asta în ciuda faptului că legislația interzice acest aspect, potrivit.g4media.ro.

Judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava, cei care au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, au concluzionat că ”fapta concret imputată inculpatei de a fi primit, în mod continuat, bani și alte produse, de la pacienți și aparținătorii acestora, cu ocazia consultațiilor medicale în cabinetul din cadrul ambulatoriul secției Oncologie, are caracter penal, întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată”.

Judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava  au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, subliniind că ”fapta concret imputată inculpatei de a fi primit, în mod continuat, bani și alte produse, de la pacienți și aparținătorii acestora, cu ocazia consultațiilor medicale în cabinetul din cadrul ambulatoriul secției Oncologie, are caracter penal, întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.