Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.
CITEŞTE ŞI: Vouchere în bani pentru victimele infracțiunilor sexuale. Prima solicitare, aprobată
El a declarat că în ultima şedinţă a coaliţiei, liderii PSD şi PNL au stabilit acordarea unui voucher de câte 15.000 de lei pentru fiecare gospodărie în vederea achiziţiei de electrocasnice.
Romaşcanu a mai precizat că luni, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, s-a discutat despre măsurile care trebuie luate pentru refacerea zonelor afectate de inundaţii.
Refacerea infrastructurii
„Acei 1,5 miliarde solicitaţi de Guvern, prin MIPE, aprobaţi de Comisia Europeană, se vor investi în principal pentru refacerea infrastructurii. Au dat rapoarte din zonele lor preşedinţii PSD Vaslui şi Galaţi. Se vor reface infrastructurile stricate de inundaţii. Se vor continua investiţiile în zona de amenajări şi baraje, astfel încât asemenea evenimente, cum s-au întâmplat, din păcate, de trei ori la rând, în acelaşi loc, să nu se mai poată repeta”, a arătat Romaşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PSD.
Cetățeanul TV