Dacian Cioloş a găsit un adversar cu care are curaj să se certe, Viorica Dăncilă

Aeroportul Otopeni, Oferta de guvernare, candidatul PLUS la Primăria Capitalei Cioloș, părăsit a doua oară într-o săptămână

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, şi liderul PSD, Viorica Dăncilă, au avut, duminică, un schimb de replici acide pe tema performanţelor în activitatea guvernamentală.

Dacian Cioloş a spus, la Bucureşti, că Dăncilă nu este în măsură să vorbească despre performanţe după modul ”catastrofal” în care a condus guvernul, precizând că nu este interesant deloc de părerea pe care premierul social-democrat o are despre el. În replică, Dăncilă a declarat, la Ploieşti, că e cam greu de acceptat un discurs despre performanţă de la ”un guvern zero”.

Doamna Dăncilă este în poziţia să vorbească de performanţă? Mai ales la nivel european, după modul catastrofal în care a condus Guvernul până acum şi după modul catastrofal în care PSD a guvernat? Prea puţin mă interesează părerea doamnei Dăncilă din acest punct de vedere. (…) PSD nu a făcut până acum decât să profite de munca altora, fluturând rezultatele ca şi cum ele ar fi ale lor. Văd că asta face în continuare doamna Dăncilă”, a declarat Dacian Cioloş, duminică, într-o conferinţă de presă la Bucureşti.

Aflată la Ploieşti, unde a participat la Comitetul Executiv Judeţean al PSD, Dăncilă i-a transis replica.

Am văzut declaraţia unui fost premier care îmi reproşează că vorbesc despre performanţă. Cred că înainte de a veni cu anumite declaraţii în spaţiul public trebuie să ne uităm la ceea ce am făcut noi. (..) În momentul în care ai un guvern zero şi vorbeşti de performanţe, e cam greu de acceptat. În momentul în care un fost comsiar pentru agricultură şi dezvoltare rurală nu a făcut nimic pentru România-  şi ştiu bine ce vorbesc – este greu să crezi în aceste cuvinte şi în aceste reproşuri. Cred că ar trebui atunci când vii cu anumite acuze să ai anumită reţinere având în vedere modul în care a gestionat anumite lucruri şi activitatea ta. (…) Când nu ai făcut nimic e greu de acceptat, dar cel mai uşăr este să critici”, a declarat Dăncilă.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.