Viorica Dăncilă face apel la șefii CJ din Cluj, Craiova și Iași să dea terenurile pentru spitalele regionale

salariul minim nu va creşte de la 1 noiembrie

Premierul Viorica Dăncilă a făcut apel către președinții consiliilor județene din Cluj, Craiova şi Iaşi să găsească terenurile pentru construirea celor trei spitale regionale.

Declarația a fost făcută joi, în cadrul întâlnirii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNJR).

“Corelarea surselor de finanţare pentru realizarea investiţiilor publice ale autorităţilor locale atât din PNDL, cât şi din fonduri europene sau prin programul de la Compania Naţională de Investiţii şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe va reprezenta în continuare oprioritate pentru Guvern, astfel încât la finalul mandatului nostru, în 2020, să evaluăm împreună dacă ţintele pe care le-am propus în programul de guvernare au fost atinse”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea susţine că, din totalul de peste 6.800 de obiective finanţate în PNDL 2, peste 340, în valoare de aproximativ 30 de miliarde de lei, sunt pentru consiliile judeţene, dintre care 5 miliarde au reprezentat finanţări pentru drumurile judeţene. “Din totalul de peste 6.800 de obiective finanţate în PNDL 2, în sumă de aproximativ 30 de miliarde de lei, peste 340 sunt la consiliile judeţene, în valoare de peste 5 miliarde lei, în procent de 16% finanţându-se în mod principal drumurile judeţene. În anul 2017 s-a reuşit acreditarea tuturor autorităţilor de managemen şi am introdus în legea salarizării acordarea unui procent de 25% pentru primarii, preşedinţii de consilii judeţene, acolo unde avem proiecte pefonduri europene. Cu toate acestea, gradul deabosrbţie nu este satisfăcător, fiind chiar risc de comitere a unei sume de 800 de milioane de euro pe Programul Operaţional Regional”, continuă ea.

Premierul a făcut apel către preşedinţii consiliilor judeţene să apeleze la experienţă pentru a debloca fondurile europene şi le-a transmis că, dacă au probleme în accesarea acestora, îi pot comunica ei. “Cred că prin capacitatea şi experienţa de care dispuneţi, precum şi în calitatea de preşedinţi ai agenţiilor de dezvoltare regional, membrii în comitetul de monitorizare al Programului Operaţional Regional, puteţi sprijini creşterea absorbţiei (de fonduri UE -n.r.), iar problemele pe care le întâmpinaţi în accesare mi le puteţi comunica în vederea soluţionării lor de urgenţă”, a mai explicat premierul.

Premierul a mai spus că după vizita de la Bruxelles este îngrijorată cu privire la construirea celor trei spitale regionale din Cluj, Craiova şi Iaşi şi face apel către preşedinţii celor trei consilii judeţene să găsească soluţii pentru deblocarea proiectelor. “De asemenea, o situaţie particulară o reprezintă spitalele regionale. După cum ştiţi, recent m-am întors de la Bruxelles, iar ceea ce am discutat cu comisarul European pe politici regionale m-a îngrijorat foarte mult. De aceea rog cei trei preşedinţi ai consiliilor judeţene Iaşi, Cluj şi Dolj să se implice în situaţia deblocării terenurilor, şi aici mă refer la Cluj şi Craiova, dar şi pentru dezvoltarea proiectelor de utilităţi publice, acces la plasament şi alte obiective. Am constatat întârzieri majore în realizarea acestor proiecte şi, din acest motiv, numai cu implicarea dumneavostră acestea se pot transmite către Comisia Europeană pentru finanţare. Nu vreau însă să subliniez că vina este a preşedinţilor de consilii judeţene. Ştiu că s-au întâmpinat multe greutăţi, dar cred că datoria noastră este să soluţionăm aceste probleme”, a adăugat Dăncilă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

*