VIDEO Tramvai vs BMW, în București. Ce i-a făcut un vatman unui șofer de BMW care circula pe linie

Ce i-a făcut un vatman unui șofer de BMW care circula pe linie
Ce i-a făcut un vatman unui șofer de BMW care circula pe linie

Incident neobișnuit în trafic între un vatman și un șofer care conducea un BMW. S-a întâmplat în zona Pieței George Coșbuc, din Capitală. Șoferul a oprit mașina, la semafor, pe linia pe care circula tramvaiul 32 și a blocat ruta mijlocului de transport în comun.

În imagini se observă cum o mașină intră pe linia de tramvai și rămâne pe șine și la semafor. În momentul în care tramvaiul are verde și dă să plece, șoferul continuă să blocheze linia. Supărat, vatmanul începe să-l claxoneze insistent pentru a-i elibera drumul. Într-un final, șoferul pornește, dar frânează după nici doi metri, iar tramvaiul intră intenţionat în el, scrie Digi24.

https://www.youtube.com/watch?v=EpYR2dekOUo

Vatmanul claxonează și înaintează puțin. BMW-ul pornește, dar se oprește după 2 metri. „Bă, da’ ești….Uită-te aici, bă…” – se aude spunând vatmanul.

În cele din urmă, șoferul eliberează linia, oprește și coboară. Se uită la spatele mașinii, observă bara îndoită și se îndreaptă spre tramvai pentru a-i cere socoteală vatmanului:

„Bă!”.  Și dă cu pumnul în tramvai. „Ce faci?”

Vatmanul: Eu fac bine, tu ce faci?

Coboară și o fata din mașină: Bă, tu ești nebun?

Vatman: Dă-te la o parte!

Șofer: Unde să mă dau la o parte?

Vatman: Ce cauți pe linie? Pleacă de-aici! Își bate joc, pune frână, pleacă. Ne jucăm. Hai că mergem la Poliție, bine? Ia-ți mașina de aici, că iar intru în tine!

Poliția Rutieră a anunțat că șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.230 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o lună:

„La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 13.10, în zona Piața Chirigiu, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, conducătorul unui autovehicul nu a respectat obligaţia de a lăsa liberă calea tramvaiului, la apropierea acestuia și nici nu s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 2.230 lei, totodată dispunându-se și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile”.

În paralel, vatmanul este cercetat disciplinar. Superiorii lui fac cercetări cu privire la comportamentul acestuia, urmând să ia măsurile ce se impun în acest caz, potrivit Digi24.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.