Două persoane au fost prinse în flagrant în timp ce comercializau cocaină şi metamfetamină către consumatori din Capitală. Polițiștii au făcut o percheziţii la locuința acestora, fiind descoperite droguri de mare risc şi bani.
„La data de 07.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc”, a informat DIICOT.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada iunie – iulie 2024, un suspect a procurat, deţinut şi vândut în mod repetat diferite cantităţi de drog de mare risc (cocaină) către consumatori din municipiul Bucureşti.
„La aceeaşi dată, acesta a fost prins în flagrant în timp ce, împreună cu un membru al familiei sale, comercializa cantitatea de 17 grame cocaină (drog de mare risc) şi aproximativ 15 grame metamfetamină (drog de mare risc)”, a transmis DIICOT.
De asemenea, pe parcursul percheziţiei efectuate la locuinţa acestora „au fost identificate şi ridicate alte aproximativ 40 grame metamfetamină, cantitatea de 50 grame canabis, două grindere, suma de peste 18.000 lei, precum şi alte mijloace de probă”.
Audierile s-au desfăşurat la sediul DIICOT-Biroul Teritorial Călăraşi.
Cetățeanul TV