VIDEO/ Patru urși, ieşiţi din pădure să mănânce, filmați de angajaţii Ocolului Silvic Broșteni

Imagini rare cu patru urși ieșiți la un punct de hrănire amenajat de pădurari într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broșteni, din cadrul Direcției Silvice Suceava. Filmarea a fost realizată de Cătălin Gemănar, șeful Ocolului Silvic Broșteni.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 248 de fonduri cinegetice și asigură faunei anual, peste 5000 tone de hrană complementară și 300 tone de sare.

Din imaginile postate se poate vedea cum cei patru urși vin si mănâncă hrana lăsată de pădurari.

„Hrănirea este intensificată în perioada rece a anului, iarna, când datorită condițiilor vitrege de mediu, hrana naturală este deficitară”, au postat pe pagina de Facebok cei de la Romsilva.

Direcția Silvică Suceava administrează prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat, din care 21.000 de hectare prin intermediul Ocolului Silvic Broșteni.

Sursa video: ROMSILVA

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.