Victor Socaciu, în stare gravă cu COVID 19

Victor Socaciu

Cântăreţul Victor Socaciu se află în stare gravă la spital după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus, la scurt timp după ce a participat la un festival organizat chiar de către artist.

Socaciu a fost diagnosticat în urmă cu două zile şi transportat la spital întrucât starea sa de sănătate este una fragilă, iar plămânii îi sunt puternic afectaţi. Artistul are un istoric medical complex, de-a lungul timpului ajungând de mai multe ori pe mâna medicilor pentru diferite intervenţii.

CITEŞTE ŞI: A murit Gabi Luncă. Îndrăgita cântăreață de muzică lăutărească era internată în spital cu COVID VIDEO

Cântăreţul are şi diabet, iar în urmă cu câţiva ani a avut nevoie de un transplant renal.

Organizase un festival

Cu doar câteva zile înainte de a fi testat pozitiv, artistul organizase la Breaza festivalul „Om Bun”, care are loc în fiecare an, din 1991. Organizatorii, printre care şi Victor Socaciu, au ţinut cont de regulile impuse de autorităţi, iar evenimentul s-a desfăşurat în mare parte în mediul online. Cu toate acestea, în sală s-au aflat aproximativ 20 de persoane.

„În sala în care vom performa, live, vom avea o mână de spectatori, pur şi simplu pentru atmosferă, crearea unei atmosfere, să nu cântăm la un perete, ci să cântăm la 20 – 30 de oameni şi atunci acel schimb energetic pe care îl presupune dialogul artistic să fie posibil”, transmitea Victor Socaciu, cu puţin timp înaintea desfăşurării evenimentului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.