Veterinar, trimis de Ministerul Sănătății să verifice Spitalul Județean Galați.„Ne-a chemat la raport fumând țigară după țigară, fără niciun fel de protecție…”, acuză managerul unității medicale

Spitalul Județean Galați

Situație incredibilă la Spitalul Județean Galați. Reprezentanții unității medicale susțin că spitalul a fost verificat de un veterinar, trimis de Ministerul Sănătății, care fuma în birou, fără a respecta normele de protecție. Același medic veterinar ar fi reclamat cadrele medicale de la UPU că beau apă .Managerul Spitalului Județean a anunțat că o parte dintre măsurile dispuse de echipele de control sunt abuzive și a anunțat că le va contesta.

„Au fost două echipe de control trimise de Ministerul Sănătăţii, una de epidemiologi, iar cealaltă echipă, de la Corpul de Control. O echipă formată dintr-un medic veterinar, un jurist şi un medic radiolog, care a verificat funcţionarea spitalului. Acum, să mă ierte Dumnezeu, dar nu cred că un medic veterinar sau un jurist are competenţa să verifice Spitalul Judeţean din punct de vedere a ceea ce înseamnă activitatea epidemiologică“, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Județean Galaţi.

Managerul Spitalului Județean: „Au plecat apoi luni la prima oră, spunându-ne că le așteaptă turiștii de pe litoral”

Reprezentanții spitalului gălățean spun că epidemiologii detașați de la Constanța au stat câteva ore și apoi au plecat spunând că îi așteaptă turiștii pe litoral.

„Doamnele doctor de la Constanța au venit duminică  la ora 12.00, au stat trei ore și au cerut anchetele epidemiologice…. au plecat apoi luni la prima oră, spunându-ne că le așteaptă turiștii de pe litoral. Acesta a fost ajutorul din partea ministerului. Acele patru  cadre medicale epidemiologice care trebuiau să vină să ne ajute, trebuiau să stea printre noi și astăzi. Ele au plecat a doua zi de dimineață, ne-au prezentat procesul verbal spunându-ne că în ambulatoriu, acolo unde avem zona tampon, era ușa închisă. Păi ușa era închisă pentru că era o clanță, pur și simplu. Deci ușa nu a putut fi deschisă pentru că au crezut Sesam deschide-te. Cam acesta a fost controlul”, a explicat Alina Dobrea, managerul Spitalului Județean din Galați.

„Ne-a chemat la raport fumând țigară după țigară, fără niciun fel de protecție”

A urmat un control al Corpului de Control al Ministerului Sănătății, fiind vorba de o echipă formată dintr-un medic veterinar, un jurist şi un medic radiolog.Veterinarul a fumat în birou și nu a respectat normele de protecție, susține managerul Spitalului Județean.

„A treia zi a venit controlul de la Corpul de Control al Minsterului Sănătății. Doamna medic veterinar stătea într-un cabinet la Direcția de Sănătate. Ne-a chemat la raport fumând țigară după țigară, fără niciun fel de protecție. (..)Uitându-se pe geam a văzut cadrele noastre medicale de la UPU, echipate în combinezoane, care și-au permis, așa mi-a atras atenția, că de ce vor să bea apă. Iar dumnealor, țigară după țigară, fumau în acele cabinete.. Și au plecat și domnii de la Ministerul Sănătății, ne-au rezolvat toate problemele”, a precizat Alina Dobrea.

Mai multe echipe de control au fost trimise la Spitalul Județean Galați de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după ce săptămâna trecută a vizitat unitatea, afectată de coronavirus. Potrivit cifrelor oficiale, 166 de cadre de la Spitalul Județean au fost testate pozitiv, dintre acestea 60 s-au vindecat. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.