Vești bune pentru locatarii de la bloc care au copii mici

Foto: Bloc. Sursa: Playtech.ro
Foto: Bloc. Sursa: Playtech.ro

Copiii mai mici de trei ani vor fi exceptați de la plata întreținerii, a aprobat Senatul luni, în plen, o propunerea pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari. 

Au existat 134 voturi pentru şi un vot împotrivă.

„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, scrie în proiectul de act normativ modificat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

De ce ar trebui exceptaţi copiii

Deputatul liberal Florin Român, iniţiatorul propunerii legislative, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că: „Plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi. Iar copilul nu poate folosi liftul singur. Nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

„Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a mai precizat deputatul.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor. Această este for decizional în acest caz, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.