Premierul francez Jean Castex a anunțat că de pe 2 februarie vor fi eliminate din măsurile luate pentru a se lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Printre acestea se numără purtarea măștii în exterior impusă în unele zone.
La nouă zile după intrarea în vigoare pe 24 ianuarie a paşaportului de vaccinare, limitările de prezenţă în locurile publice vor fi eliminate, iar telemunca va fi doar „recomandată”, a precizat Castex.
Paşaportul de vaccinare, care va înlocui paşaportul sanitar pentru persoanele de peste 16 ani, va fi necesar pentru accesul la activităţi de timp liber, în restaurante, la târguri, seminarii, în transportul public interregional.
Intrarea în vigoare a paşaportului de vaccinare, care, potrivit lui Castex, ar urma să permită ‘ridicarea majorităţii restricţiilor impuse’, va depinde de decizia pe care o va lua vineri Consiliul constituţional, sesizat de deputaţi şi senatori din opoziţie.
Din 16 februarie, cluburile se vor putea redeschide, vor putea avea loc concerte, se va permite consumaţia în baruri, pe stadioane, în săli de cinema sau mijloace de transport.
În ce priveşte şcolile, prim-ministrul are în vedere o relaxare a protocoalelor sanitare la revenirea din vacanţa din februarie, sau cel târziu pe 7 martie în anumite regiuni.
În paralel, guvernul a anunţat începerea administrării dozei booster, care nu va fi însă obligatorie, pentru adolescenţii între 12 şi 17 ani.
Cetățeanul TV