Vaccinarea anti Covid în România. Unde vor fi centrele de vaccinare

Omicron

Au fost înființate centrele de vaccinare împotriva COVID-19. Ele vor funcționa ca centre fixe, mobile, drive-through, la nivelul medicilor de familie sau centre în locații specifice. Persoanele ce doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic sau prin medicul de familie. În toată țara vor fi între 850 și 900 de centre de vaccinare, iar ținta este ca în primele șase luni să fie vaccinați 13 milioane de români.

România e pregătită să înceapă campania de vaccinare anti Covid pe 27 decembrie, data comună pentru Uniunea Europeană. Centrele de vaccinare sunt înființate prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, și vor fi organizate sub mai multe forme, respectiv: centre de vaccinare fixe; centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formațiuni mobile, care aparțin Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență si/sau Ministerului Apărării Naționale, respectiv structurilor subordonate acestora; echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locații specifice; centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile orașe, destinate populației generale; la nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcție de evoluția epidemiologică și tipul vaccinurilor disponibile.

Centrele de vaccinare care aparțin ministerelor cu rețea proprie vor fi organizate și avizate de către structurile proprii, cu respectarea cerințelor legale. Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor și/sau personal medico-sanitar care deține certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

„Vaccinarea se va realiza pe bază de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menține un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise si perioadei de monitorizare post-vaccinare și pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin. Persoanele se vor putea programa on-line, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcției de asistență socială din cadrul consiliilor locale, după caz”, anunță coordonatorii vaccinării, potrivit Digi 24.ro.

Centrele de stocare și distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” București; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca; Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța; Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” Craiova; Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” Brașov; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.