Uniunea Salvați România (USR) a anunțat că va ataca cu recurs decizia Tribunalului București prin care s-a respins acțiunea de anulare a celor 22 de societăți comerciale înființate de Primăria Capitalei.
„Săptămâna aceasta a fost pronunțată o primă sentință, de respingere a acțiunii USR de anulare a societăților. Decizia nu este însă definitivă, iar consilierii generali ai Uniunii Salvați România o vor contesta cu recurs. Tribunalul București a fost prima instanță sesizată în acest caz, iar motivarea respingerii acțiunii USR va veni în aproximativ o lună de zile”, a informat USR, printr-un comunicat de presă dat publicității duminică.
Potrivit Uniunii Salvați România, cele 22 de firme au fost înființate ilegal de primarul Gabriela Firea și majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Capitalei, întrucât, conform legii, era nevoie de votul a două treimi dintre consilierii municipali și s-a obținut numai o majoritate simplă.
În opinia Roxanei Wring, președintele USR București, fost candidat la Primăria Sectorului 3, administrația PSD-ALDE duce Capitala „spre dezastru”. „Administrația PSD-ALDE duce Bucureștiul spre dezastru, lipsa investițiilor publice, degradarea serviciilor pentru cetățeni, inexistența strategiilor credibile de rezolvare a problemelor majore care afectează funcționarea orașului și calitatea vieții dovedesc că PSD nu își respectă niciuna din promisiunile făcute în campania electorală din iunie 2016”, a declarat Wring.
„Aceste societăți jefuiesc deja bugetul Bucureștiului prin hotărârile de Consiliul General din 28 septembrie. Din estimările USR, pe baza documentelor prezentate de Gabriela Firea, societățile înființate de PSD-ALDE vor putea cheltui în următorul an 300 de milioane de euro, bani ai cetățenilor care muncesc și plătesc taxe în București”, a menționat USR.
Potrivit Uniunii, la rectificarea bugetară, s-au tăiat toate investițiile în dezvoltarea Bucureștiului pentru a transfera banii către noile societățile comerciale „patronate de prieteni și apropiați ai coaliției” — 116 milioane euro sub formă de majorări de capital (75%) și împrumuturi fără dobândă din bugetul municipalității (25%).
„USR va continua să lupte pentru interesul cetățenilor, pentru a anula cele 22 de societăți ilegale, urmând să facem recurs la pronunțarea de primă instanță. Considerăm în continuare că vom avea câștig de cauză deoarece a fost încălcată Legea 215/2001. De asemenea, USR va ataca în instanță hotărârile de împrumuturi și măririle de capital social către aceste societăți, transferuri din banii bucureștenilor decise de majoritatea PSD-ALDE fără a respecta legile în vigoare”, a spus Roxana Wring.
Cetățeanul TV