USR, atac la CCR: A ajuns un simplu instrument politic!

Decizia Curții Constituționale de a respinge sesizările USR pe legile Justiției, în absența unui aviz al Comisiei de la Veneția, demonstrează că „CCR a ajuns un simplu instrument politic”, potrivit unui comunicat al formațiunii.

CITEŞTE ŞI: CCR a respins sesizarea USR pe Legile Justiţiei

„CCR a ajuns un simplu instrument politic. S-a degradat până la un nivel foarte jos, de alarmă. Ori de câte ori e o speță cu miză politică, deciziile sunt preponderent politice, mai puțin juridice. CCR a devenit un fel de legiuitor, își arogă puteri pe care nu le are, tranșează dispute politice. Astăzi, a decis că legile justiției sunt constituționale. În primul rând, CCR trebuia să amâne soluționarea obiecțiilor până la pronunțarea avizului Comisiei de la Veneția. Raportul preliminar al Comisiei de la Veneția se va da pe 16 noiembrie, timp suficient și pentru coordonarea cu calendarul legat de ridicarea MCV și aderarea la Schengen. Apoi, în cele aproximativ 100 de pagini de argumente depuse de noi existau suficiente temeiuri pentru declararea neconstituționalității unor articole din noile legi ale justiției”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Solicitare pentru Iohannis

USR îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legile justiției în forma actuală și să aștepte pronunțarea Comisiei de la Veneția.

„Un președinte responsabil nu poate încuraja oligarhizarea justiției, așa cum a gândit ministrul Cătălin Predoiu. În caz contrar, se poate crede că președintele preferă un sistem judiciar slab, anemic raportat la înfăptuirea actului de justiție pentru omul de rând, dar puternic ca scut pentru camarila politică iubitoare de BMW-uri și ca instrument de anihilare a adversarului politic. În mod normal, cu aceste legi nocive care ne aruncă înapoi în perioada neagră a justiției comandate de la partid din vremea Năstase-Stănoiu, nu s-ar putea ridica MCV. Iohannis va miza totul pe negocierile politice și pe jucarea cărții poziției geostrategice a României. Doar așa s-ar mai putea ridica MCV, nicidecum pentru că România a înregistrat progrese și a îndeplinit toate obiectivele din MCV”, mai precizează Stelian Ion.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.