Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania Moderna ar putea fi gata pentru utilizare pe scară largă până la sfârșitul acestui an. Producătorul de medicamente a anunțat începerea testărilor pe 30.000 de subiecți care să demonstreze că este sigur și eficient, obstacolul final înainte de aprobarea regulamentară, potrivit Reuters.
„A avea un vaccin sigur și eficient distribuit până la sfârșitul anului 2020 este un obiectiv întins, dar este obiectivul potrivit pentru poporul american”, a spus directorul Francis Collins, Institutul Național al Sănătății (NIH), într-un comunicat de presă.
Statele Unite şi-au dublat investiţia destinată companiei farmaceutice Moderna pentru susţinerea unui potenţial vaccin împotriva Covid-19, care luni intră în a treia şi ultima fază a testării clinice, relatează duminică AFP, citată de Agerpres.
Guvernul american s-a angajat astfel să suplimenteze cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată, a anunţat compania Moderna.
Cetățeanul TV