Un tânăr în vârstă de 26 de ani, care s-a născut în România și a fost adoptat în SUA când avea 2 ani, își caută familia biologică. Acesta s-a născut la Constanța și a postat un anunț pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.
La naștere se numea Alexandru Cristian Soare și s-a născut pe 13 iulie 1997, la Constanța.
„Salutări din TEXAS! Numele meu înainte de adopție a fost SOARE CRISTIAN ALEXANDRU. M-am născut pe 13 iulie 1997 la CONSTANȚA. Am fost adoptat în State când aveam aproape 2 anișori și am avut parte de o familie frumoasă care mă sprijină în acest demers al meu de a găsi familia biologică din România. Așadar caut pe cea care m-a născut: SOARE MARIANA.
Știu că locuia chiar în CONSTANȚA, undeva pe STRADA ZMEUREI și acum ar avea aproximativ 45 ani. Am nevoie de DISTRIBUIREA voastră, așa cum faceți mereu. Vreau să o cunosc pe cea care mi-a dat viață si de ce nu pe frații/surorile pe care le am. Vă mulțumesc!”, este mesajul tânărului.

Cetățeanul TV