Un şmecher de la Poliţia Rutieră şi un fost şef, REŢINUŢI pentru şpăgi URIAŞE: 3000 de euro pentru beţivii prinşi la volan

poli

Un șef în Poliție și un avocat au fost reținuți, după ce ofițerul ar fi luat șpagă 3.000 de euro de la un șofer prins beat la volan.

CITEŞTE ŞI: Percheziții DNA la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu

Mai mult, l-ar fi învățat pe acesta ce să declare pentru ca alcoolemia să rezulte mai mică. Procurorii DNA i-au reținut pentru 24 de ore, începând de marți, pe Stoica Ion-Joe, comisar șef de poliție, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti, bănuit de trafic de influență și pe un avocat în cadrul Baroului București, suspect de complicitate la trafic de influență.

Ce spune DNA

Conform procurorilor, în perioada 8 ianuarie 2022 – prezent, Stoica, beneficiind de ajutorul avocatului, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală suma de 3.000 de euro.

În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună față de persoana cercetată o soluție de clasare, arată DNA. Mai mult, Stoica i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective „o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.