Un român din Italia și-a dat foc pentru că nu a fost plătit de fostul angajator

FOTO: pcdazero/Pixabay.com
FOTO: pcdazero/Pixabay.com

Un român în vârstă de 51 de ani a murit la trei zile după ce și-a dat foc în fața fostului angajator, susținând că nu a fost plătit pentru munca sa. Potrivit ANSA, tragedia a avut loc la Assemini, în Sardinia.

Românul a stat internat la Secția de arși din Sassari. Constantin Ceoclu, rezident în Assemini, a mers vineri, 24 septembrie, în jurul orei 7:30, la barul Renoir, de pe via Carmine, și a amenințat că dă foc barului și lui, dacă proprietarul nu-i plătește munca. Anterior, românul telefonase la poliție, anunțându-și intențiile, informează La Nuova Sardegna.

Polițiștii l-au avertizat pe barman despre ce s-ar putea întâmpla. O jumătate de oră mai târziu, bărbatul român se afla în fața barului. În mână avea o găleată plină pe jumătate cu benzină și amenința că va vărsa lichidul inflamabil pe el și apoi își va da foc.

Oamenii legii au ajuns la fața locului și au încercat să-l facă să renunțe la gestul său, însă românul a aprins o brichetă pe care a apropiat-o de găleată. O flacără puternică l-a cuprins. Un polițist s-a aruncat asupra sa, însă a fost prea târziu pentru a-l salva.

Polițistul a suferit arsuri pe mâini, brațe și picioare. Colegii săi au reușit să stingă focul cu stingătoare. Constantin Ceoclu a murit după trei zile, iar polițistul se află în continuare în spital, însă, din fericire, viața sa nu este în pericol, însă starea sa rămâne una gravă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.