Un Kennedy a luptat în Ucraina împotriva rușilor

Foto: taylorswift.fandom.com/
Foto: taylorswift.fandom.com/

Conor Kennedy a dezvăluit că a luptat în Legiunea Internaţională din Ucraina împotriva ruşilor, în care s-a înrolat în secret la începutul anului.

Conor, în vârstă de 28 de ani, fiul avocatului Robert Kennedy Jr. (băiatul fratelui lui JFK, senatorul şi procurorul general Robert Kennedy) şi al lui Mary Richardson Kennedy, a anunţat pe pagina sa de Instagram că a luptat în secret pentru că nu a vrut să-şi îngrijoreze familia şi prietenii.

„Ştiu că această poveste iese la iveală, aşa că vreau să scriu un prim mesaj pentru a profita la maximum şi a-i încuraja şi pe alţii să ia măsuri. Ca multe alte persoane, m-a mişcat profund ceea ce am văzut că s-a întâmplat în Ucraina pe parcursul acestui an. Voiam să ajut. Când am aflat de (existenţa) Legiunii Internaţionale din Ucraina am ştiut că mă voi duce şi a doua zi am fost la ambasadă pentru a mă înrola”, a scris pe pagina sa de Instagram descendentul acestei cunoscute familii politice americane, care a ajuns în atenţia presei în momentul în care i s-a atribuit o legătură amoroasă cu cântăreaţa Taylor Swift (în foto împreună cu Conor) .

„Eram dispus să mor acolo”

Conor Kennedy a explicat că, deşi s-a înrolat în secret, a povestit unei persoane unde se afla şi, deja în Ucraina, i-a comunicat altei persoane numele său real. „Nu voiam ca familia sau prietenii mei să se îngrijoreze şi nici nu voiam să fiu tratat diferit” odată ajuns pe front, a explicat el.

„La plecare, nu aveam experienţă militară anterioară şi nu eram un bun ţintaş, dar puteam să car lucruri grele şi am învăţat repede. De asemenea, eram dispus să mor acolo. Aşa că în curând au fost de acord să mă trimită pe frontul de nord-est. Timpul petrecut în Ucraina nu a fost lung, dar am văzut multe şi am simţit multe. Mi-a plăcut să fiu soldat, mai mult decât mă aşteptam. Este înfricoşător. Dar viaţa este simplă, iar recompensele pentru a găsi curaj şi a face bine sunt uriaşe. Prietenii mei de acolo ştiu de ce a trebuit să mă întorc acasă. Le voi fi mereu dator pentru exemplul lor. Ştiu că sunt norocos că m-am întors, dar mi-aş asuma din nou toate riscurile”, a declarat Conor.

El a calificat războiul drept „oribil”, dar a spus că persoanele cu care a avut de-a face sunt cele mai curajoase pe care le-a cunoscut vreodată.

„Camarazii mei din legiune, care provin din ţări diferite, au origini şi ideologii diferite, sunt adevăraţii luptători pentru libertate. La fel ca cetăţenii pe care i-am cunoscut, dintre care mulţi au pierdut totul în lunga lor luptă împotriva oligarhiei şi pentru un sistem democratic. Ei ştiu că acesta nu este un război între egali, ci o revoluţie”, a declarat Conor Kennedy.

Tânărul, care nu a oferit mai multe detalii despre zilele şi locurile în care a fost în Ucraina, i-a îndemnat şi pe alţii să se alăture legiunii şi să facă tot ce pot pentru a sprijini Ucraina. Acest război „va stabili destinul democraţiei în acest secol”, a concluzionat el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.