Un europarlamentar român pune tunurile pe Olanda: Una din redutele grele!

Falcă critică bugetul Falcă amenință cu proteste Gheorghe Falcă în război cu Armata

O singură țară se mai opune în prezent aderării României la Spațiul Schengen, spune la RFI eurodeputatul PNL Gheorghe Falcă. El se referă la Regatul Țărilor de Jos, „una din redutele grele”.

CITEŞTE ŞI: OLANDA. Un român a fost prins cu 2 tone de cocaină în camion

Gheorghe Falcă declară în contextul posibilei aderări a României la Schengen că „din primăvară, lobby-ul românesc a reușit să câștige două redute importante, Franța și Germania”.

„Evident, așteptăm vizita premierului olandez, una din redutele grele, care va primi toate documentele și tot ce este necesar, pentru ca să reușim în Consiliul JAI din noiembrie, cred, să punem pe ordinea de zi aderarea celor trei țări”, afirmă liberalul.

Singura care se opune

Eurodeputatul spune că doar Olanda se mai opune aderării României la Schengen.

„Din evaluările pe care le avem, a rămas una singură, Olanda, dar vor veni și experții europeni să reverifice stadiul tehnic și de implementare la frontieră a politicilor UE, vor veni înainte de luna noiembrie. Din ce știm noi, Poliția de Frontieră și legislația românească e în cadrele necesare. Dacă reușim să trecem și acel hop, dacă reușim să convingem și Olanda, există șanse foarte mari pentru a intra cred că în trepte, întâi aviația și navalul și apoi rutierul”, adaugă Falcă.

Întrebat ce demersuri mai pot fi făcute dacă România nu intră acum în Schengen, Gheorghe Falcă a spus că nu există nici un demers decât dorința CE de a schimba legislația Schengen pentru toate statele.

„Vrem să întărim frontierele UE, pentru a defini mult mai bine migrația corectă și migrația incorectă și atunci toate statele vor intra în același timp, să spunem, în noul Schengen, pe care îl dorește CE (…). Noi știm că CE va reface această legislație Schengen, lucru care înseamnă un an de dezbatere și doi ani de implementare, deci trei ani de zile”, afirmă europarlamentarul PNL, care precizează că dacă România nu intră acum în Schengen, următoarea oportunitate de aderare ar fi peste trei ani.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.