Un deputat PNL vrea să se lupte pentru alăptatul copiilor în spații publice

informații clasificate, Comisia de la Veneția

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunţat că va depune un proiect de lege prin care să fie „protejat” dreptul femeilor de a alăpta în spaţii publice,

Raeţchi spune că au existat cazuri în care mame au fost date afară din hoteluri sau restaurante sau li s-a refuzat acordarea unor servicii pentru că îşi alăptau copilul.

„O astfel de lege există în Marea Britanie de exemplu, de mai bine de 7 ani, dar şi în alte state precum Franţa, Spania sau Islanda. Obiectivul principal este acela de a împiedica un comportament discriminatoriu: sunt cazuri în care mamele au fost date afară din hoteluri sau restaurante pentru că erau nevoite să îşi hrănească copilul. Trebuie precizat că durata zilnică de alăptare a unui sugar, precum şi periodicitatea acesteia, exclud posibilitatea hrănitului exclusiv acasă, care ar izola social şi profesional mama”, spune deputatul, potrivit unui comunicat de presă.

El precizează că legea în acest moment permite alăptatul în public, iar cazurile în care acest drept le este blocat în spaţii publice sunt rare, însă au apărut incidente de acest fel şi trebuie subliniat clar în lege faptul că interzicerea alăptării reprezintă „un abuz, o discriminare”. Raeţchi vre3a să instituie şi amenzi în acest sens.

„Am văzut mai multe comentarii care vorbesc despre „decenţă” în cazul alăptatului în public. Totuşi, indiferent care ar fi poziţia noastră estetică sau etică pe aceasta temă, nimic nu poate prevala asupra dreptului copilului la hrană şi sănătate”, spune Raeţchi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.