Un bărbat din județul Dâmbovița, găsit carbonizat în casa lui

Un bărbat din comuna Crângurile, județul Dâmbovița, a fost găsit făcut scrum în locuința sa, în urma unui incendiu violent, anunță ISU Dâmbovița. Incidentul tragic s-a produs duminică seara, târziu. Flăcările puternice au cuprins casă bătrânului de 85 de ani.

Incendiul a provenit de la o sobă lăsată nesupravegheată, bucăți de jar căzând direct pe materiale combustibile de pe podea. Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii Detașamentului Găești.

“Ieri, 22 februarie, în jurul orei 22.00, pompierii Detașamentului Găești au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu la o locuință din comuna Crângurile (satul Rățești).

La sosirea  forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și într-un dormitor al acestuia. Existând riscul extinderii și la o gospodărie învecinată, la o altă locuință și anexe, care au fost protejate și salvate din calea flăcărilor.

Din nefericire, proprietarul, în vârstă de 85 de ani, a fost găsit decedat (carbonizat) în interiorul locuinței.

În urma producerii evenimentului au ars: acoperișul și podul casei, piese de mobilier, elemente de tâmplărie, materiale textile și obiecte de uz casnic și gospodăresc.

Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unei sobe lăsată nesupravegheată. Din care a căzut jar direct pe podea, pe materiale combustibile (textile)”, a comunicat ISU Dâmbovița.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.