Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu un mic

Tragedie în a treia zi de Paște. Un bărbat de 52 de ani din județului Galați a murit după ce s-a înecat cu un mic. Echipajul de la Ambulanță a făcut manevre de resuscitare, dar nu a reușit să-l salveze.

Incidentul s-a produs marți și a fost anunțat la 112. Victima, un bărbat în vârstă de 52 de ani, s-a dus în vizită la o rudă din localitatea Aldești, județul Galați. În timp ce mânca, bărbatul s-a înecat cu un mic. A fost chmat un echipaj medical, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Cei doi s-au aşezat la masă. Vărul a plecat să aducă apă de la cişmea şi l-a lăsat mâncând. Când s-a întors l-a găsit în curte căzut, inconştient, fără respiraţie. Echipajul medical, care era în localitatea Rădeşti la un pacient, a venit cât de repede a putut. S-au încercat manevrele de resuscitare, i-a fost scoasă o bucată de mic din gât, însă nu a supravieţuit”, ne-a declarat dr. Mihai Polinshi, directorul medical al SAJ Galaţi. 

Poliția a început o anchetă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.