Udrea află peste două zile dacă mai rămâne la puşcărie: Cred ca ati înțeles că aveți de soluționat un abuz extraordinar!

Elena Udrea, sursa: FB

Doi dintre avocații Elenei Udrea au cerut, luni, la instanța supremă fie suspendarea efectelor deciziei definitive din mega-dosarul Gala Bute, cu consecința eliberării temporare a clientei lor, fie transmiterea unor întrebări preliminare Curții de Justiției a Uniunii Europene sau sesizarea CCR cu excepții de neconstituționalitate. Judectorii se vor pronunţa peste două zile.

„Simt nevoia unei completări. Cred ca ati înțeles ce dorim eu și apărarea mea să facem. Cred ca ati înțeles că aveți de soluționat un abuz extraordinar.

Pentru ca nu avem o posibilitate de îndreptare a acestui abuz va oferim aceste multe variante. Nu va puteți spăla pe mâini de cazul nostru.

Și trebuie sa priviți mai relaxat acest recurs în casatie și sa priviți extensiv. Consider ca aveți datoria morala sa găsiți o soluție în cadrul legii si sa nu mai priviți atât de restrictiv.

CITEŞTE ŞI: Elena Udrea, primul mesaj din închisoare: „Cine se teme de rejudecarea Galei Bute”

Cumva din partea dumneavoastră aștept o mai mare îngăduință față de încercarea noastră și fata de posibilitatea pe care o aveți”, a afirmat Elena Udrea.

Mai precis, un complet de cinci judecători de la instanța supremă a reluat, luni, dezbaterile în cazul celei de-a doua căi extraordinare de atac depusă împotriva deciziei definitive din mega-dosarul Gala Bute, recursul în casație, iar Elena Udrea a fost adusă cu duba de la penitenciarul Târgșor.

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a cerut luni ca acest complet de judecată să constate preliminar că decizia dată de alt complet de cinci judecători în cazul primei căi extraordinare de atac, contestația în anulare, nu ar fi definitivă și executorie, astfel că ar subzista inclusiv la acest moment decizia de suspendare temporară a efectelor deciziei definitive din mega-dosarul de corupție Gala Bute.

Ce contestă

La momentul judecării acelei căi extraordinare de atac, contestația în anulare, respectivul complet a stabilit prin decizie că pe durata dezbaterilor acțiunii respective se suspendă temporar efectele obligatorii ale deciziei definitive din dosar, respectiv cei condamnați trebuie eliberați, ceea ce s-a și întâmplat.

Acum, în cadrul celei de-a doua căi extraordinare de atac avocatul Rădulescu invocă faptul că deși a existat o decizie definitivă a acelui complet la finalizarea judecății în calea de atac a contestației în anulare, acea decizie nu ar avea titlu de decizie definitivă conform rigorilor CPP și a legilor aflate în prezent în vigoare, astfel că, practic, suspendarea temporară a efectelor decizie definitive din Gala Bute ar fi în continuare în vigoare.

O altă cerere de luni, a apărării Elenei Udrea este aceea de a fi sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu cinci întrebări preliminare.

Este cunoscut faptul că pe durata unei astfel de proceduri îndelungate procesul în care se admite o astfel de cerere se suspendă și se amână succesiv până la răspunsurile Curții Europene.

Avocata Elenei Udrea, Silvia Uscov, a invocat în întrebările sale faptele de abuz în serviciu a clientei sale și modalitatea de reglementare națională a lor, precum și chestiuni tehnice de divergență între legile naționale și Dreptul Uniunii Europene.

Același avocat a cerut celor cinci judecători de la instanța supremă și sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate.

Vrea să sesizeze CCR

Aceasta a explicat că ar trebui ca CCR să constate integral neconstituțional articolele din Codurile Penale, cel vechi și cel nou, a faptei de abuz în serviciu.

Aceasta a explicat că legiutorul nu ar fi reglementat până în prezent, în ciuda unei decizii a CCR în acest sens faptele de abuz în serviciu și gradul de sancționare în funcție de prejudiciul constatat.

„Vrem să vedem dacă nu a intervenit dezincriminarea pentru fapte de abuz ce se sancționează ca și contravenții.

Ea a comis fapta dar prin încălcarea unei legislații pentru care legea prevede sancționarea cu amendă”, a explicat în sala de judecată avocata Uscov.

Procurorul DNA prezent la ședința de luni a cerut respingerea tuturor acestor cereri ale avocaților Elenei Udrea, arătând că unele sunt neintemeiate iar altele nu au fundamnet juridic.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.