Ucraineni, jefuiţi în Capitală! Hoţul a aruncat rucsacul plin cu aur la gunoi

Politia Romana . Sursa foto: Politia Romana
Politia Romana . Sursa foto: Politia Romana

Un hoț a jefuit o familie de refugiați ucraineni, pe care a deposedat-o de mii de dolari. Bieții refugiați și-au luat toată agoniseala, așa că în bagaje aveau și aur, pe care hoțul l-a aruncat la gunoi …de lene. Omul a crezut că e un rucsac plin cu gablonțuri, așa că nu s-a mai uitat.

CITEŞTE ŞI: https://cetateanul.net/stiri-locale/descinderi-in-judetul-valcea-si-in-capitala-intr-un-dosar-in-care-ar-fi-fost-decontate-sume-mai-mari-pentru-cazarea-unor-cetateni-ucraineni-la-un-hotel%ef%bf%bc/

Astăzi, 12 ianuarie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în Capitală, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 21 decembrie 2022, Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00, unui cetățean străin i-ar fi fost sustras un rucsac ce conținea o sumă de bani, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 2.

Câţi bani aveau

Din cercetările și investigațiile efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce doi cetățeni străini, soț și soție, își duceau o parte din bagaje, într-un apartament situat la o adresă din Sectorul 2, le-ar fi fost sustras un rucsac ce conținea 12.000 de dolari și aproximativ 50 de grame de aur, pe care l-ar fi lăsat în fața scării.

Persoană bănuită de săvârșirea faptei a fost condusă la audieri, cercetările fiind continuate de către polițiști din cadrul Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.