Tribunalul Prahova: Petrotel Lukoil nu se poate dizolva

Tribunalul Prahova interzice societăţii Petrotel Lukoil Ploieşti, trimisă în judecată pentru spălare de bani, să iniţieze procedura de dizolvare sau lichidare, decizia putând fi contestată de reprezentanţii companiei.

Lukoil
Șeful Lukoil, Bogdanov Andrey Iurevici

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti şi au dispus luarea faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti a măsurii preventive a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 3 septembrie şi până la data de 1 noiembrie inclusiv.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicare.

Prejudiciul record

Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată de procurorii PCA Ploieşti la data de 3 august, în acest dosar fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti- Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu. Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

Sechestru pe bunuri

Pentru recuperarea prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei, a primelor de emisiune deţinute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei, asupra conturilor deţinute de Petrotel Lukoil Ploieşti la RBS Bank Olanda, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.
Măsuri asiguratorii au fost instituite şi asupra conturilor deţinute de terţul acţionar majoritar al Petrotel Lukoil Ploieşti, Europe Holdings Bvatrium Olanda, la City Bank Londra, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolari SUA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.