Trenurile Soarelui circulă de vineri spre staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării

Programul estival de transport Trenurile Soarelui începe vineri, legăturile din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării fiind făcută, timp de trei luni, cu peste 40 de trenuri, informează Mediafax.

Trenurile SoareluiPrin programul estival de transport, timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de trenuri, care vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Trenurile în plus vor fi introduse treptat în circulaţie, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanţa, Mangalia şi retur.

În acest sezon estival, pentru turiştii din Craiova, legătura cu Constanţa şi retur va fi realizată cu un tren direct, iar pentru cei din Braşov, cu două trenuri directe. De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din ţară vor avea legături frecvente între Constanţa şi staţiunile de pe litoral.

Pasagerii CFR Călători vor putea călători şi la tarife reduse. Astfel, preţul pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, este de 30,50 la tren Regio şi de 62 lei la tren InterRegio.

De asemenea, un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport şi costă la clasa a doua 54,9 lei la tren Regio şi 112,40 lei la tren InterRegio. La cumpărarea cu o anticipaţie de peste 21 de zile, reducerea este de 25% din tariful de transport şi biletul la clasa a doua costă 47,5 lei la tren InterRegio şi 22,9 lei la tren Regio.

Totodată, pasagerii care circulă de la Bucureşti la Constanţa şi retur îşi vor putea transporta zilnic şi bicicleta în trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588, pentru un tarif de 10 lei.

CFR Călători precizează că, odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în gări.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.