Trenuri pe centura Bucureştiului, soluţie pentru degrevarea traficului din Capitală

Pentru a degreva traficul infernal din Capitală, Ministerul Transporturilor vrea să introducă trenuri de călători pe centura Bucureştiului, la intervale regulate.

Într-o primă fază, din februarie anul viitor, în urma unei investiţii minime, de 200.000 de euro, se va putea circula cu trenul pe centura Bucureştiului între Gara de Nord şi Gara Progresu, traseu care va fi parcurs în 40 de minute, cu tot cu opriri, după cum a precizat Sorin Bușe, ministrul Transporturilor.

De asemenea, tot din februarie vor circula trenuri între Gara de Nord şi Pantelimon, trecând prin Gara Băneasa şi Pipera, două zone extrem de aglomerate. „Trenurile vor putea circula din 15 în 15 minute, chiar și mai des dacă va fi cazul”, a spus Bușe, în timpul unei vizite la șantierul de pe centura Bucureştiului.

Pe partea de vest, trenul va lega Gara de Nord de Gara Progresu, cu opriri în stații precum Bragadiru, Chiajna sau Domnești. În total vor fi 30 de kilometri și 16 stații, din care şapte există deja. „Este vorba de 600.000 de locuitori în această zonă, care ar putea utiliza trenul”, a mai spus ministrul.

Etapa a doua a proiectului, care va necesita 5 milioane de euro, presupune legarea centurii feroviare la stațiile de metrou Preciziei și Berceni și va fi gata la sfârșitul anului viitor. O a treia etapă presupune închiderea prin est a inelului de centură feroviară a Capitalei, care va fi gata până la sfârșitul anului 2018 și va necesita 15 milioane de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here