Metrorex cumpără 13 trenuri noi pentru Magistrala 5 de metrou, cu 520 milioane de lei

trenuri noi pentru Magistrala 5

Metrorex cumpără 13 trenuri noi pentru Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, iar numărul acestora poate fi suplimentat până la 30 de noi garnituri de metrou, potrivit unui anunţ al societăţii.

Obiectul contractului îl constituie furnizarea a 13 trenuri noi pentru Magistrala 5, simulator instruire personal exploatare, set scule speciale (mentenanţă trenuri) şi serviciile accesorii (transport, asigurare, punerea în funcţiune, asistenţa tehnica în perioada garanţie, instruire personal exploatare, operare trenuri şi folosire aplicaţii software) într-un termen estimat de 42 luni, cu opţiunea de suplimentare (cu maxim 17 trenuri noi), destinate operării pe Magistrala 5 de metrou, tronson Drumul Taberei – Iancului, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, se arată în anunţul Metrorex.

Trenuri noi pentru Magistrala 5. Posibilitate de suplimentare

Potrivit sursei citate, contractul poate fi modificat la solicitarea Metrorex formulată în maximum 84 de luni de la semnarea acestuia, prin suplimentarea cu maximum 17 trenuri, acelaşi tip, aceleaşi performanţe tehnice (sau superioare), aceleaşi condiţii contractuale (inclusiv termenele de livrare vor fi similare celor 13 trenuri), cu excepţia preţului.

Valoarea estimată (la momentul actual) este de 520.152.545 lei pentru 13 trenuri, respectiv 1.200.352.027,5 lei pentru 30 trenuri. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 20 mai 2019.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.