GALERIE FOTO Tramvai lovit de copac în Pipera și 49 de mașini avariate. 115 solicitări la ISU București-Ilfov

tramvai lovit de copac în Pipera
FOTO ISU București - Ilfov

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au intervenit, în ultimele zece ore, la 115 solicitări în urma fenomenelor meteorologice, printre car și un tramvai lovit de copac în Pipera.

Cele mai multe dintre solicitări au fost pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi, fiind avariate 49 de maşini.

În ultimele 10 ore, au fost gestionate 115 solicitări venite ca urmare a fenomenelor meteorologice, spun reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov. Astfel, au fost 98 de solicitări în Bucureşti, din care 79 au fost din cauza unor copaci căzuţi, şi 17 solicitări în Ilfov, din care 11 pentru copaci căzuţi.

Din datele preliminare rezultă că au fost avariate 49 de autoturisme, din cauza căderii copacilor şi a stâlpilor de electricitate, fără a exista persoane rănite.

Tramvai lovit de copac în Pipera și probleme la metrou Ștefan cel Mare

Astfel, pompierii au intervenit pe bulevardul Dimitrie Pompeiu după ce un tramvai a fost prins între doi copaci căzuţi, dar şi la gura de metrou Ştefan cel Mare, unde accesul era blocat tot de un copac căzut.

Municipiul Bucureşti şi judeţele Ialomiţa, Argeş, Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi s-au aflat sub cod portocaliu de polei, până sâmbătă, la ora 3,00. Meteorologii au anunţat „depuneri semnificative”.

Și în țară sunt probleme serioase din cauza viscolului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.