Traian Băsescu, despre eșecul referendumului. Fostul primar îi atacă pe Dragnea și pe Patriarhul Daniel

Fostul primar general Traian Băsescu a declarat că prin eşecul referendumului pentru familie, românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană și i-a atacat pe Preafericitul Daniel şi „Preacondamnatul” Dragnea.

„Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană! Preafericitul Daniel şi Preacondamnatul Dragnea, au împins poporul român în aventura unui referendum din care fiecare a crezut că va avea mari foloase de creştere a propriei autorităţi şi credibilităţi în faţa românilor. Preafericitul Daniel s-a bizuit pe capacitatea armatei PSD de activişti şi primari de a-i mâna pe români la vot iar Preacondamnatul Dragnea s-a bizuit pe capacitatea armatei de preoţi de a-i mâna pe enoriaşi la vot după slujba de Duminică”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, duminică seară, după eșecul referendumului.

Fostul preşedintele a precizat că cei doi au primit „o lecţie usturătoare” de la români, prin neparticipare la vot, lucru care scade credibilitatea BOR şi PSD. „Iar românii le-au dat celor doi Prea… o lecţie usturătoare prin neparticipare la vot, cu efecte majore ale eşecului pentru societatea românească, pentru credibilitatea BOR, pentru credibilitatea guvernului şi pentru PSD, plus banii cheltuiţi . În plus, eşecul referendumului a dovedit că tandemul BOR / PSD nu poate controla votul popular. Rezultatul pozitiv al eşecului referendumului? Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană . P.S. – Rămân un susţinător al familiei formată prin căsătoria dintre o femeie şi un bărbat şi aşa o să-mi educ cei patru nepoţei, dar îi voi considera egali în drepturi şi pe cei care trăiesc în familii monoparentale şi pe homosexualii care trăiesc în parteneriat civil”, a conchis Băsescu.

CITEȘTE și Referendum pentru familie: România, între homosexualitate și „familie naturală”

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.