Traian Băsescu, despre Colectiv și tânărul ars din Piatra Neamț: avem un sistem medical sovietic

Fostul primar general Traian Băsescu susține că trebuie reluată dezbaterea noii Legi a sănătăţii, pentru că avem un sistem medical „organizat după canoane sovietice”, după dezastrul de la Colectiv şi tânărul ars din Piatra Neamţ, transferat la un spital din Belgia.

Traian Băsescu a scris vineri pe Facebook că ar trebui să existe o dezbatere şi aprobare a unei noi Legi a sănătăţii, după dezastrul de la Colectiv şi tânărul ars din Piatra Neamţ care a fost rănit într-o explozie şi transferat la un spital din Belgia.

„Avem ambulanţe roşii, ceea ce nu este rău, dar… În 2009, după 3 ani de muncă, o echipă de mari specialişti în medicină, condusă de prof.dr. Cristian Vlădescu, finaliza un raport care punea un diagnostic real sistemului românesc de sănătate. Raportul Comisiei Prezidenţiale, extrem de concis şi punctual, stabilea şi un set de măsuri prioritare. Raportul a fost înaintat guvernului, ministerului sănătăţii şi a fost făcut public”, a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu, într-o postare vineri pe Facebook.

Acesta aminteşte de proiectul unei noi Legi a sănătăţii care a fost a fost uitat în Parlament, de când a fost depus în anul 2012. „Aceeaşi echipă de străluciţi specialişti finaliza, în toamna anului 2011, un proiect de lege a sănătăţii care revoluţiona sistemul, îl flexibiliza, îl punea în competiţie, aşeza pacientul în centrul sistemului de sănătate publică şi crea premisele plăţii corespunzătoare a personalului sanitar. În ianuarie 2012, anunţam că noua lege a sănătăţii trebuie să intre în dezbaterea Parlamentului şi să fie adoptată până la vacanţa de vară. Mafia din sistem a reacţionat propagând către mulţimea din stradă minciuna privatizării SMURD şi a AMBULANŢEI. Au reuşit prin minciună să blocheze reorganizarea sistemului”, a completat Băsescu.

Din anul 2012 am avut incendiul din Colectiv, iar aproximativ 60.000 de persoane mor anual din cauza infecţiilor nosocomiale, însă „toţi suntem fericiţi că avem ambulanţe roşii televizate zi şi noapte”, a completat fostul şef al statului. Băsescu ataşează postării sale un raport al Comisiei Prezidenţiale din anul 2009, despre care spune că este încă de actualitate.

„De atunci, din ianuarie 2012, am avut dezastrul de la COLECTIV care a arătat ineficienţa sistemului de sănătate, mor cu zile cca 60.000 oameni anual din cauza infecţiilor nosocomiale, iar, ieri, n-am putut trata un mare ars şi l-am trimis în Belgia. Între timp, toţi suntem fericiţi că avem ambulanţe roşii televizate zi şi noapte, dar am rămas cu un sistem medical organizat după canoanele sovietice pe care mafia din sănătate îl apără prin toate mijloacele. În Parlament se află proiectul de lege a sănătăţii din 2012. Va trebui dezbătut, îmbunătăţit şi aprobat, dacă vrem să nu mai fim păcăliţi cu ambulanţe roşii televizate. P.S. – Raportul Comisiei Prezidenţiale din 2009 este actual şi azi. Dacă vă interesează, citiţi-l. Are doar 64 pagini. Îl puteţi accesa intrând pe linkul de mai jos”, a conchis senatorul PMP.

Marţi, 30 octombrie, s-au împlinit trei ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un an şi nouă luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.

O explozie urmată de incendiu s-a produs miercuri, într-un bloc din Piatra Neamţ, trei persoane fiind transportate la spital. Tânărul ars din Piatra Neamț cu rănile cele mai grave a reuşit să iasă singur din bloc, iar apoi a leşinat. Tânărul cu arsuri pe 65% din corp a fost transferat joi în Belgia, după ce a fost dus cu ambulanţa de la Piatra Neamţ la Iaşi în stare gravă, intubat şi ventilat mecanic, şi operat acolo.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.