O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu.
Ea nu avea permis de conducere. „Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat cu vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 65 de ani. În timp ce conducea un autoturism cu intenţia de a-l parcă în curtea unui imobil, deşi nu deţine dreptul de a conduce, o femeie în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a accidentat-o pe femeia de 65 de ani, mama să, aflată în curte”, a transmis, marţi, IPJ Sibiu. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale. Femeia a rămas imobilizată sub autoturism, fiind nevoie de un echipaj de descarcerare pentru a fi scoasă. „Echipajul SAJ prezent la faţă locului a preluat victima şi a transportat-o la UPU Sibiu. Pacienta policontuzionată a suferit traumatisme craniene, faciale, de membre superioare şi toracice. Starea este relativ stabilă, dar necesită investigaţii amănunţite în Unitatea de Primiri Urgenţe”, au transmis reprezentannţii Serviciului de Ambulanţă Sibiu, potrivit stiripesurse.ro.
Cetățeanul TV