Pe 20 decembrie, românii, cu precădere cei din mediul rural, sărbătoresc Ignatul, ziua în care, conform tradiţiei, este sacrificat porcul pentru masa de Crăciun.
CITEŞTE ŞI: Patriarhul, mesaj pentru Diaspora în Pastorala de Crăciun
Ritualul sacrificării unui animal aminteşte de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) care jertfeau un animal în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Acest sacrificiu semnifică anul ce se încheie, dar şi noua viaţă ce se naşte – noul an.
Vechii daci sacrificau un animal ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După Solstiţiu, ziua începea să crească, iar Crăciunul era o sărbătoare a luminii şi a vieţii, conform volumului ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la finalul anului vechi şi în preajma începerii anului nou.
O divinitate solară
Ritualul tăierii porcului aminteşte de jertfele aduse în antichitate zeităţilor care apăreau şi dispăreau, se năşteau şi mureau în perioadele de înnoire a timpului calendaristic. Tăierea porcilor avea loc într-o anumită zi, la Ignat (20 decembrie), şi într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori. Prinderea şi înjunghierea animalului, tranşarea acestuia ofereau suficiente momente pentru efectuarea unor practici menite să asigure sănătatea gazdei în noul an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioadă mai îndelungată de timp, să fertilizeze ogoarele pentru a obţine roade bogate, precizează volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).
Ignat este, se pare, o divinitate solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificarea porcului şi pârlitul acestuia în ziua de Ignat (Ignis = foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc în ţinuturile româneşti extracarpatice, mai scrie Ion Ghinoiu în volumul amintit. Sacrificarea trebuia să aibă loc ziua, întrucât numai lumina putea ţine la distanţă spiritele rele. Locul ales pentru tăierea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită.
Cetățeanul TV
