În ultimele luni, Primăria Sectorului 5, condusă de edilul Cristian Popescu Piedone, a semnat recepția și a deschis mai multe parcuri. Unele au fost refăcute complet, altele au fost construite de la zero pe terenuri care erau ocupate abuzic sau pe care creștea vegetație necontrolată.
Iată câteva parcuri sau zone care s-au transformat în parcuri în Sectorul 5 al Capitalei în ultimele luni:
Parcul Sălaj. A fost reabilitat în întregime. „Locul de joacă era într-o stare deplorabilă, motiv pentru care am dispus să îl reabilităm cât mai repede și am reușit acest lucru în doar 10 zile! Deci se poate! E nevoie de implicare!
Avem de recuperat în acest sector, însă eu voi fi zilnic pe teren pentru a mă asigura că vom ajunge din urmă celelalte sectoare. Fac din nou apel la cetățeni să reclame la Poliția Locală actele de vandalism și persoanele care aruncă ilegal deșeuri, pentru ca tot ceea ce facem în acest sector să păstreze cât mai mult timp posibil”, a transmis primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Parcul Ferentari. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a inaugurat un parc în cartierul Ferentari. Parcul a fost îngrădit și pentru a se evita, pe viitor, actele de vandalism. De asemenea, au fost montate camere de luat vederi pentru a nu le permite accesul persoanele care produc și depozitează ilegal deșeuri.
„Vreau să șterg acest stigmat care s-a pus asupra cartierului Ferentari, de zonă rău famată și vreau să-i fac pe locuitorii acestui cartier să ajungă să fie mândri că locuiesc aici.
Am reușit să modernizăm un parc în doar câteva săptămâni. Parcul Ferentari arată acum ca un adevărat loc de joacă, nu mai există coșuri de gunoi ruginite, gropi în asfalt sau gunoaie. Parcul are acum leagăne, tobogane, zonă de fitness, bănci noi, dar și teren de minifotbal.
M-am bucurat enorm să văd copiii care mă așteptau în zonă și care mi-au făcut și o surpriză. Cei care ma cunosc știu prea bine că am o slăbiciune când vine vorba de cei mici și gestul lor mă ambiționează să muncesc și mai mult pentru a le asigura un trai decent în acest sector.Tot ce facem, facem pentru cetățeni și pentru ca lucrările să fie trainice, nu vom tolera actele de vandalism și depozitarea ilegală a deșeurilor. Astfel de acțiuni vor fi sancționate foarte asupru de acum înainte.
Sper să se convingă toți oamenii că am venit să fac treabă cu adevărat în Sectorul 5 și că nu fac totul doar pentru publicitate, așa cum spun unele voci din spațiul public. Suntem abia la început, însă am început bine, iar treaba continuă în Sectorul 5 așa cum veți vedea și pe viitor! Doamne ajută!” a precizat primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Parcul Humulești. Parcul are acum 216 de platani și tei plantați. De asemenea, au fost făcute 4 terenuri de sport, dintre care unul cu aparate de fitness, unul de baschet, unul de fotbal și unul de tenis de picior. Lucrările au vizat și îmbunătățiri la mobilierul urban și reparații ale locurile de joacă existente. Toate spațiile verzi ale parcului au fost reamenajate.
Lângă parc, unde se afla un teren lăsat în paragină, cu vegetație necontrolată și multe deșeuri, a fost făcută curățenie și s-au amenajat 51 de locuri de parcare. De asemenea, în zonă s-a montat iluminat stradal.
Spațiile din jurul parcării au fost cosmetizate, s-a montat gard metalic, s-au pus borduri noi, iar arborii din zonă au fost toaletați. Primăria Sectorului 5 anunță că pentru a fi combătut vandalismul și aruncarea gunoaielor la întâmplare, s-au montat camere de supraveghere.
“Mă încarcă rapid bucuria oamenilor care mă întâmpină de fiecare dată când o lucrare este finalizată. Oameni buni… știu că ați fost obișnuiți cu vorbe multe și cu promisiuni. Mai știu și că mulți dintre voi sunt încă sceptici în privința mea, însă eu am văzut chipurile multor sceptici care s-au luminat în momentul în care doleanțele le-au fost îndeplinite”, a precizat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Parcul Arbănași. În luna iunie, edilul i-a întrebat pe locuitorii din zonă dacă ar bine ca un teren de aproximativ 4.500 de metri, dintre blocuri, să se transforme într-un parc.
Până atunci, terenul era lăsat în paragină, neîngrijit și plin de vegetație necontrolată. Mai mult, erau mulți care aruncau deșeuri la întâmplare, iar unii au ridicat construcții abuzive.
După consultări cu cetățenii s-a stabilit că ar fi bine să se facă un parc și să se amenajeze locuri de parcare. După 30 de zile, lucrările au fost finalizate, iar acum, cei din zonă, atât copiii, cât și adulții, au la dispoziție un parc modenr și o parcare.
Parcul dispune în prezent de un loc de joacă pentru copii, un spațiu cu aparate de fitness, un teren de fotbal/baschet, precum și de un spațiu de relaxare în care s-a amplasat mobilier stradal, s-au plantat mai mulți copaci și s-a montat o fântână arteziană. De asemenea în zonă s-au amenajat nu mai puțin de 43 de locuri noi de parcare.
„Povestea Arbănași a prins contur în 30 de zile! Vreo 72 de ore ne-a luat pâna când am pregătit terenul! Apoi… a fost zgomot de buldozere, pickamere, lopeți, fiare, pietre, mașini, oameni… Să-mi iertați disconfortul, doamnelor, domnilor! Cum a ieșit lucrarea… știu bine oamenii locului, oamenii poveștii!”, a precizat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Cetățeanul TV