vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTiberiu Urdăreanu, așteptat la audieri în dosarul lui Ludovic Orban de la...

Tiberiu Urdăreanu, așteptat la audieri în dosarul lui Ludovic Orban de la alegerile locale din 2016

-

Patronul UTI, Tiberiu Urdăreanu, este așteptat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru a fi audiat în dosarul în care președintele PNL, Ludovic Orban, este judecat pentru folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite. Dosarul este legat de candidatura lui Orban la Primăria Capitalei, la alegerile locale de anul trecut.

Tiberiu Urdăreanu este cel care l-a denunțat pe Orban la DNA. El a mai fost chemat în instanță pe 13 noiembrie, însă nu s-a prezentat, motiv pentru care judecătorii au decis ca el să fie adus cu mandat, fiind și amendat cu 3.000 de lei.

Procesul se află în faza de apel, după ce Ludovic Orban a fost achitat în primă instanță, pe 31 ianuarie, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului trecut, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București. Procurorii susțin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care liderul PNL i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruți în numerar „tocmai fiindcă erau… pentru posturi TV”.

„Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin, că nu mai e cum era pe vremuri. (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: <te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund>. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid”, se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat și că dorește „să aibă canale deschise” pe anumite posturi de televiziune, au susținut procurorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...