Theresa May anunță că lucrează la un plan B pentru Brexit. Relația cu fostul primar Boris Johnson

Parlamentul britanic amână BREXIT brexit Acordul de retragere Brexit

Guvernul britanic lucrează la un plan de acțiune în eventualitatea în care discuțiile asupra unui Brexit ordonat cu Uniunea Europeană se vor încheia fără un acord, a anunțat duminică premierul Theresa May.

Ea a spus la BBC că are impresia că discursul ei de la Florența a dat un impuls negocierilor pentru Brexit și ea speră să ajungă la un acord pentru „divorț” până în martie 2019.

„Guvernul lucrează la ceea ce ar trebui să fie pus în aplicare dacă nu există un acord, lucrăm de asemenea să ne asigurăm că obținem o înțelegere, obținem un acord potrivit pentru Regatul Unit”, a precizat ea. Printre altele, potrivit premierului britanic, cabinetul ei o sprijină deplin în abordarea Brexitului, inclusiv ministrul de Externe, Boris Johnson, fost primar al Londrei.

Johnson, un lider al campaniei pentru a părăsi Uniunea Europeană la referendumul de anul trecut, a formulat o serie de cereri în ultimele săptămâni în legătură cu modul în care Marea Britanie ar trebui să iasă din blocul comunitar care merg dincolo de planurile lui May. „Ceea ce am este un Cabinet care este unit în misiunea Guvernului”, a declarat May la televiziunea de stat.

„Boris sprijină total discursul de la Florența și linia pe care am adoptat-o”, a spus Theresa May, referindu-se la un discurs ținut în Italia luna trecută despre modul cum ea abordează Brexitul. Printre altele, premierul britanic Theresa May a declarat că îi pare rău că Partidul Conservator a pierdut locuri în alegerile anticipate din iunie și a promis 10 miliarde de lire sterline de finanțare suplimentară pentru a ajuta oamenii să își cumpere locuințe noi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.