Theodor Paleologu: PNL trebuia să-l susţină pe Nicuşor Dan. Partidul se îndreaptă spre dezastru

Deputatul PNL Theodor Paleologu spune că liberalii ar fi trebuit să-l susţină la Primăria Capitalei pe candidatul USB, Nicuşor Dan, în schimbul retragerii candidaţilor acestuia la sectoare.

Principalul reproş al deputatului către colegii de partid este că nu îl respectă pe Nicuşor Dan. „Ce le reproşez colegilor din PNL este că nu îl respectă pe Nicuşor Dan, îl tratează în discuţii private mereu de pămpălău, de fraier, de iepuraş al PSD-ului şi aşa mai departe. Lucrul ăsta este foarte grav”, a declarat Theodor Paleologu miercuri la RFI.

El a subliniat că strategia PNL a fost greşită de la început, iar Cezar Preda şi Alina Gorghiu l-au tras în jos pe Cătălin Predoiu. „Din păcate, lucrurile au luat o întorsătură foarte urâtă şi regret acest lucru foarte mult, pentru că îi respect pe amândoi, şi pe Cătălin Predoiu, şi pe Nicuşor Dan. Trebuie spus că din start, strategia PNL-ului de campanie a fost total greşită. Din păcate, tonul campaniei l-a dat Cezar Preda, prin acel atac inadmisibil şi total inept la adresa lui Nicuşor Dan, spunând că Nicuşor Dan este iepuraşul PSD-ului. Dacă spui aşa ceva, pierzi orice fel de respectabilitate, nimeni nu crede asemenea imbecilitate (…). De fiecare dată când Preda (Cezar Preda, n.r.) sau Gorghiu deschid gura, Predoiu mai pierde nişte voturi”, a argumentat Theodor Paleologu.

În opinia sa, PNL ar fi trebuit să-l susţină pe Nicuşor Dan. „Din start, trebuia o cu totul altă abordare şi eu mi-am făcut datoria ca membru al Partidului Naţional Liberal şi am spus cum văd lucrurile şi anume: un singur candidat, Nicuşor Dan, la Primăria Generală şi în schimb, retragerea tuturor candidaţilor USB de la primăriile de sector, unde nu pot câştiga (…), cu excepţia Sectorului 4, unde domnul Sava face campanie cu Piedone, deci nu mai are nici o legătură cu liberalismul şi cu reînnoirea Bucureştiului şi cu o administraţie corectă”, a explicat deputatul PNL.

Theodor Paleologu a cerut un congres extraordinar al PNL, fiind de părere că partidul se îndreaptă ”spre un dezastru garantat”. „Dacă nu se merge pe formula pe care am propus-o eu, s-ar putea să fie prea târziu, mergem spre un dezastru garantat şi anume victoria doamnei Firea şi de asemenea o situaţie foarte proastă şi la sectoare (…). Problema va fi aceea a asumării responsabilităţii pentru acest dezastru. Cei care sunt responsabili de această situaţie trebuie să plece. E nevoie de un Congres extraordinar al Partidului Naţional Liberal şi de un Congres extraordinar făcut cum trebuie, nu la repezeală, ca să manevreze Congresul cei care acum sunt în fruntea partidului. Este responsabilitatea lor. Această conducere este ilegitimă şi total inaptă, şi-a dovedit incapacitatea politică şi ne conduce către un dezastru”, a concluzionat el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.