Consilierii generali au votat proiectul de testare a bucureștenilor pentru COVID-19, în ședința Consiliului General al Municipiului București. 11.000 de persoane vor fi testate voluntar, iar testele vor fi realizate în spitalele din București și vor fi de tip PCR.
„Primăria Capitalei va deconta clinicilor de stat și private testarea PCR (cu teste normale, deci precise, nu cele rapide), în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar in proiectul “Testam pentru Bucuresti”. Nu dam vouchere, nici bonuri, cum neadevarat s-a scris in aceste zile. Nu facem altceva decât ceea ce se întâmpla în toata lumea, să testam persoanele fara simptome, dar care pot fi contaminate și să reprezinte vectori de transmitere. Doar asa putem reporni activitățile și economia”, a scris Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pe FB.
Conform proiectului, testele vor fi decontate de Primărie în cuantumul sumei de 200 de lei pentru fiecare test.
„Nu dăm vouchere nu dăm bonuri, nu plătim populația. Este vorba de decontarea pe care PMB o face în cuantum de 200 de lei, care este suma pe care o decontează spitalelor pentru testarea PCR”, spune primarul general.
Bugetul total al proiectului „TESTAM PENTRU BUCURESTI!” este 2,233 milioane lei, iar cuantumul sprijinului financiar a fost stabilit conform Ordinului Ministrului Sanatatii 614/2020. Din bugetul total, suma de 33.000 de lei va fi alocata realizarii aplicatiei online de inscriere in proiect;
Proiectul privind realizarea testelor de anticorpi – un program separat, derulat impreuna cu primariile de sector
In ceea ce priveste proiectul derulat impreuna cu primariile de sector, care vizeaza realizarea testelor de anticorpi pentru populatia din Capitala, care va indica cum a circulat virusul in Municipiul Bucuresti, Gabriela Firea a reamintit ca acesta este un proiect separat, care urmeaza a fi realizat in perioada urmatoare.
„Primaria Capitalei si cele 6 primarii de sector si-au indeplinit toate obligatiile derivate din protocolul pe care l-au incheiat cu institutul Matei Bals. Am achizitionat testele, am pregatit cadrele medicale, am pregatit intreaga infrastrucura si avem la dispozitie cabinetele de medicina scolara care pot sa realizeze acele testari de anticorpi in conditii de siguranta pentru pacienti. De asemenea avem esantioanele care au fost realizate de catre specialistii de la INSP pentru fiecare sector in parte”.
Primarul Capitalei a mentionat ca cetatenii alesi prin esantionarea specialistilor de la INSP vor primi din partea primariilor de sector o scrisoare, in urma careia vor suna la call-center-ul pus la dispozitie de catre Primaria Capitalei, prin ASSMB, urmand a li se va transmite ziua, ora si locul unde sa se prezinte pentru testarea de anticorpi. Ulterior, toate institutiile implicate in gestionarea epidemiei generate de noul coronavirus vor avea la dispozitie rezultatele acestor testari.
Cetățeanul TV