Teiul lui Eminescu, aniversat la Viena

Teiul lui Eminescu
Laura Hant, la Teiul lui Eminescu FOTO Facebook

La Viena a fost aniversat Teiul lui Eminescu, vlăstar descendent din teiul Luceafărului din Parcul Copou (Iași). Mai exact, s-au împlinit 2 ani de când Asociația culturală „Mihai Eminescu” din Viena a plantat vlăstarul în cel mai cunoscut parc al metropolei, Stadtpark (Parcul Central).

Autoarea acestei frumoase inițiative, Laura Hant, președinta asociației „Mihai Eminescu”, a marcat evenimentul.

„Astăzi se întâmplă să trăiesc o dublă aniversare. În toamna anului 1869, deci fix în urmă cu 150 de ani, tânărul Mihai sosea la studii în acest oraș, plimbându-se adesea pe aleile acestui parc; un veac și jumătate de singurătate a luat sfârșit – Luceafărul nu mai este o romantică poveste de tinerețe, o amintire solitară. Un tei sfânt îi păstrează sufletul viu, aici la Viena.

A doua aniversare, la fel de importantă ca și prima, coincide chiar cu data nașterii simbolice a ființei teiului (21 oct. 2017); Teiul lui Eminescu a fost dăruit locuitorilor din capitala Austriei, în egală măsură tuturor iubitorilor de poezie, de frumusețe și romantism, grație generozității edilului Municipalității Iași, Mihai Chirica, râvnei Sale întru cinstirea valorilor perene ale spiritualității românești.

Deja acest simbol de referință pentru îndrăgostiți (și nu numai) a devenit un reper pe harta călătorilor români la Viena, un punct de întâlnire al tinerilor îndrăgostiți…

Cineva mi-a mărturisit că Teiul acesta a căpătat deja virtuți magice. Dacă vrei să te îndrăgostești, dacă îți dorești să fii cu adevărat fericit, treci măcar o dată, în drumurile tale, prin fața Teiului Sfânt, și viața ni se va schimba în bine.

Călătorule, oricare ar fi vârsta ta, oricare ar fi grijile și preocupările tale, acordă-ți un răgaz, oferă-ți o șansă, dă răspuns acestui îndemn și te vei convinge. Teiul cel Sfânt te așteaptă, ne așteaptă pe toți, mai ales pe cei ce înțelegem fiorul versului Eminescian: ”Deasupra-mi teiul sfânt să-și scuture creanga”, a scris pe Facebook Laura Hant.

Teiul lui Eminescu

Teiul lui Eminescu de la Viena, „originar” din Copou

Adus cu mare grijă de la Iași în toamna lui 2017, cu implicarea edilului urbei, Mihai Chirica, puietul cu gene nobile a prins rădăcini viguroase la Viena.

Laura Hant, președintele Asociației culturale „Mihai Eminescu”, a vrut astfel să aducă un omagiu poetului național, care și-a petrecut anii studenției la Viena. Tot aici a cunoscut-o pe Veronica Micle. Și ce loc mai bun putea fi ales decât Parcul Central, locul în care îl purtau pașii pe Eminescu de fiecare dată când mergea la Universitate, ducându-și cu el dorul de țară.

În urmă cu șase ani, tot prin grija Asociației „Mihai Eminescu”, în fața Bisericii Ortodoxe Române a fost dezvelit un bust al poetului „nepereche”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.