Taxă de habitat în Sectorul 2, pentru salubrizare. De când ar putea fi introdusă și ce valoare va avea

Nivelul taxelor impus de OUG 114 este prohibitiv taxă de habitat în Sectorul 2

O taxă de habitat în Sectorul 2 ar putea fi introdusă în curând, potrivit regulamentului de aplicare a taxei, aflat în dezbatere publică în perioada sărbătorilor, dar neaprobat încă.

Primăria Sectorului 2 a stabilit valoarea taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare la 159 de lei/persoană/an, respectiv 13,25 lei/lună, inclusiv copiii, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local Sector 2 în luna decembrie. Taxa ar urma să fie instituită de la 1 martie. Pentru anul în curs, Consiliul Local Sector 2 a aprobat subvenționarea din bugetul local a sumei de 30 lei/ persoană/an pentru cei care colectează separat deșeurile reciclabile (hârtie, metal, sticlă, plastic), informează HotNews.

În prezent, cetățenii din Sectorul 2 plătesc direct la operatorul de salubrizare un tarif de 8,46 lei/persoană/lună. Practic, prin noua taxă de habitat în Sectorul 2, dacă se colectează selectiv, tariful pe lună va crește de la 8,46 lei la 10,75 lei. Dacă nu colectează selectiv, acesta va fi de 13,25 lei/lună/persoană.

”Pentru anul 2019, stabilirea cuantumului taxei a avut în vedere un impact cât mai redus asupra veniturilor populaţiei, nivelul acesteia fiind stabilit la valoarea rezultată prin actualizarea tarifului vechi, cu indicele preţurilor de consum (IPC) și contribuția pentru economia circulară, conform legii, respectiv acordarea unei subvenții de 30 lei/an/persoană fizică în vederea stimulării colectării selective a deşeurilor menajere”, se arată într-un document postat pe site-ul Primăriei.

Taxă de habitat în Sectorul 2. USR anunță că o va contesta

Adrian Alexandru, consilier USR Sector 2, a anunțat pe pagina de Facebook că a iniţiat demersurile de contestare a acestei taxe, inclusiv în instanţă, dacă va fi nevoie.

”Consiliul Local Sector 2 a impus o taxă de habitat de 159 lei/persoană/an pe care orice locuitor din Sectorul 2, nou-născut sau pensionar, va trebui să o plătească de la 1 martie. Valoarea acestei taxe este cu peste 50% mai mare decât valoarea pe care o plătesc locuitorii următorului sector. Sectorul 1 şi Sectorul 3 au taxă zero la gunoi. Valoarea de 159 lei/persoană/an este cea mai mare valoare din ţară. Taxa a fost introdusă fără dezbatere publică. Primăria Sectorului 2 a organizat dezbaterea publică după introducerea taxei”, a scris el pe pagina de Facebook.

Cetățenii din Sectorul 2 au fost deja informați că trebuie să depună o declarație de impunere în care să specifice câte persoane locuiesc în imobilul pentru care se face documentul. ”Vă informăm că în conformitate cu prevederile H.C.L. 392 / 04.12.2018 începând cu anul fiscal 2019 persoanele fizice – locuitori ai Sectorului 2, au obligaţia de a achita la bugetul local al sectorului taxa de habitat cu destinaţia specială de salubrizare. În vederea calculării taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare proprietarii (unul dintre coproprietarii) imobilelor situate pe raza Sectorului 2 vor depune, în termen de 60 de zile de la data adoptării hotărârii mai sus menţionate, Declaraţia de impunere pentru stabilirea taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare în care vor declara pe propria răspundere numărul de persoane care locuiesc în imobilul pentru care se completează declaraţia precum şi numele, C.N.P.-ul şi calitatea acestora faţă de proprietar (membru al familiei/chiriaş)”, se arată în informarea transmisă de Primărie privind noua taxă de habitat în Sectorul 2.

3 COMENTARII

  1. Buna ziua
    Membrii Asociatiei de Proprietari Sos Colentina 24 Bloc 10 scara B sunt complet derutati in legatura cu Hotararea Consiliului Local Sector 2 care au stabilit o taxa locala de hanitat in suma de 159 Ron/pers/an din urmatoarele motive:
    1.Asociatia are un contract civil de prestare servicii de salubrizare ,pentru colecatrae gunoiului menajer cu firma SALPREST , care este in vigoare si are obligatii si drepturi conform drept civil pe care nu putem sa-l anulam , pe motiv ca riscam sa nu mai fie colectat gunoiul menajer
    2.Primaria sector 2 nu poate interveni cu dispozitii impotriva interesului Asociatiilor de Proprietari , decat daca preia obligatiile de colectare a gunoiului menajer si va determina firma SALPREST sa renunte la contract.
    Nu intelegem de ce ne sunt create probleme pentru probleme care nu incumba membrilor asociatiei de proprietari,situatie care este identica si in cazul tuturor Asociatiilor de Proprietari din sectorul 2.
    3.Taxa de habitat de Ron 159/pers/an, este o taxa, care este mai mare decat impozitul pe cladire/apartament
    4.Considerati de membrii consilieri din opozitie din Consilul Local pot determina anularea acestei taxe duble, o taxa de habitat platita la Primarie si o taxa de salubrizare convenita prin contract civil cu firma de saubrizare locala.

  2. Nu am fost informați de către primărie și consideram ca este un abuz.De ce este necesară aceasta taxa, nu mai au bani pentru salariile uriașe pe care și le-au stabilit?

LĂSAȚI UN MESAJ

*