Tăriceanu, mesaj ironic pentru Lazăr și Iohannis: „Două personaje patetice”

Tăriceanu, mesaj ironic pentru Lazăr și Iohannis
Tăriceanu, mesaj ironic pentru Lazăr și Iohannis

După ce Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, le-a transmis un mesaj.

„Președintele României, dl Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, la data de 27 aprilie 2019 – pensionare”, și-a început Tăriceanu, redânt comunicatul administrației prezidențiale.

Tăriceanu: „Președintele pleacă și el, în week-end, pentru Paști”

„Final cu happy-end, am putea spune, pentru două personaje patetice. Procurorul prigonitor de disidenți pleacă acasă decorat de societatea <<civilă>> și cu o pensie uriașă, care îi va asigura o bătrânețe relaxată. O relaxare pe care nu a avut-o și nu o are niciun fost deținut politic al statului comunist. Nu e suficient că au fost hăituiți și umiliți pe vremuri, au ajuns să fie umiliți și azi. De data asta de presa aflată pe ștatele de plată ale statului-paralel, de vocile intelectualilor năimiți prin pădurea Băneasa, de decorațiile de mâna a patra aruncate de președinte la presiunile altora… Președintele pleacă și el, în week-end, pentru Paști, ca să se bucure de tihnă, alături de cei dragi, mulțumit că a <<rezolvat-o>>cu bine.

Ați rezolvat-o, dle președinte, dar așa cum le rezolvați dvs pe toate: tardiv, superficial și satisfăcător doar pentru cei din tabăra dvs. Prea târziu, dle președinte, niciun decret de decorare ori de pensionare nu va șterge imaginea cu care veți rămâne în ochii noștri: aceea de complice al regimului îndreptat împotriva cetățeanului. De ieri ori de azi!…”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

*