TÂRGU JIU. O infirmieră a murit pe masa de operaţie imediat după anestezie! Anestezia i-a fost fatală

Nelu Tătaru

O femeie din Gorj a murit la Spitalul Județean de Urgentă din Târgu Jiu, în sala de operații, la scurt timp după efectuarea anesteziei.

CITEŞTE ŞI: Târgu Jiu. Șoferii au blocat pompele unei benzinării, nemulțumiți de prețul carburanților

Femeia venise la spital pentru o intervenție maxilo-facială, o afecțiune de care știa de ceva timp. Conform medicilor, aceasta suferea și de o afecțiune respiratorie, iar anestezia i-a fost fatală.

Medicii din Târgu Jiu i-au explicat care sunt riscurile anesteziei, însă femeia a insistat pentru operație, semnând că-și asumă toate riscurile.

Ea avea o tumoră în gură care, conform rudelor, o deranja foarte tare, așa că a decis să o scoată.

Boală respiratorie

În urmă cu o lună a ajuns la Spitalul de Urgentă din Craiova, unde medicii au depistat că suferă și de o boala respiratorie, iar o anestezie pentru intervenția chirurgicală i-ar pune viața în pericol.

Femeia a insistat să-și asume riscurile, semnând pentru intervenție. În sala de operație de la spitalul din Craiova a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după anestezie, dar medicii au reușit să o resusciteze.

Însă, femeia nu a renunțat la ideea de a-și extirpa tumora din gură. A încercat din nou, la Spitalul din Targu jiu unde, de asemenea, i s-au explicat riscurile. Și le-a asumat din nou, iar de această dată medicii nu au mai putut să o salveze.

Conform rudelor, infirmiera suferea de o afecțiune a respirației pe care o descoperise în ultimii 3 ani, mai exact detresă respiratorie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.