Peste 350 de porci vor fi ucişi într-o localitate din judeţ după confirmarea a trei focare de pestă porcină africană, a anunţat Prefectura Constanţa.
Prefectura Constanţa a precizat că în judeţ, pesta porcină africană evoluează în patru localităţi şi anume Ciobanu, Dunărea (comuna Seimeni), Capidava (comuna Topalu) şi Topalu, fiind şase focare confirmate. În localitatea Topalu există trei focare confirmate, unul confirmat în data de 21 iulie, iar două, în data de 24 iulie, potrivit stiripesurse.ro.
În cadrul şedinţei de marti au fost luate mai multe decizii, printre care: izolarea şi eradicarea focarelor; interzicerea mişcărilor de porci, produse şi subproduse de la acestea; uciderea tuturor animalelor bolnave, suspecte de îmbolnăvire şi a celor expuse; curăţarea şi dezinfecţia riguroasă a adăposturilor şi a tuturor spaţiilor adiacente; recensământul şi monitorizarea animalelor din zonele de restricţii; estimarea şi supravegherea porcilor mistreţi din fondurile de vânătoare incluse sau adiacente zonelor de restricţie.
Cetățeanul TV