Sute de blocuri din cinci sectoare ale Capitalei rămân în perioada următoare fără apă caldă.
Termoenergetica anunță că va efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice. Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 din Capitală.
Vor fi efectuate următoarele intervenții la rețeaua termică primară – Magistrala Pajura – conducte cu diametre de 300mm şi 400mm. Se vor executa lucrări de reparație pe strada Jiului, în zona Bulevardului Bucureștii Noi, precum și în zona străzilor Băiculești și Pajurei din Sectorul 1. Aceste lucrări impun sistarea furnizării agentului termic primar către 6 puncte termice (90 de blocuri) și aproximativ 60 de module, până în data de 26 iulie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1998, această porțiune de rețea având peste 25 de ani de funcționare.
Lucrări de reparaţie
Rețeaua termică primară – Magistrala Flora – conductă Dn 500mm, în zona Pieței Domenii, pe Bulevardul Ion Mihalache din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic către 15 puncte termice (104 blocuri) până în data de 26 iulie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1976, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.
Rețeaua termică primară – conductă Dn 500mm, în zona Căii Grivița din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparație, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către 5 puncte termice (21 blocuri) până în data de 26 iulie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1981, această porțiune de rețea având aproape 45 de ani de funcționare.
Cetățeanul TV